Preşedintele Camerei Comunelor a demisionat după scandalul legat de omagierea unui veteran ucrainean nazist

Preşedintele Camerei Comunelor de la Ottawa a demisionat după ce a invitat un veteran ucrainean care a luptat alături de nazişti să participe la o sesiune specială a parlamentului, iar apoi l-a numit “erou”, relatează The Guardian.

Anthony Rota a demisionat marţi din funcţia de preşedinte al Camerei Comunelor, după ce s-a întâlnit cu liderii partidelor la Ottawa, în contextul în care tot mai multe partide au cerut demisia sa.

“Această casă este mai presus de oricare dintre noi”, le-a spus el parlamentarilor.

În cursul zilei, ministrul canadian de externe, Melanie Joly, a calificat situaţia drept “profund inacceptabilă” şi “jenantă”.

Liderul conservator Pierre Poilievre l-a criticat, de asemenea, pe Justin Trudeau pentru acest fiasco, spunând că premierul a “adus ruşinea asupra Canadei” după ce “masivul aparat diplomatic şi de informaţii al guvernului nu a verificat şi nu a împiedicat onorarea unui nazist”.

În cursul unei vizite a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Ottawa, vineri, preşedintele Camerei Comunelor Anthony Rota a pus să fie aplaudat Iaroslav Hunka, un veteran ucrainean în vârstă de 98 de ani, pe care asociaţii de apărarea comunităţii evreieşti îl acuză că a luptat în cadrul celei de-a 14-a Divizii Waffen Grenadier a SS.

O organizaţie evreiască a catalogat duminică acest incident drept ”şocant” şi ”deosebit de tulburător”.

VIDEO. Un ucrainean care a luptat de partea naziștilor a fost omagiat în Parlamentul Canadei, fiind numit ”erou”