Stimați profesori, vin alegerile și deodată guvernarea e interesată de noi, spune profesorul Vasili Tataru.
Potrivit lui, deja înșuși președintele țării ne invită la Forum. Ce valoroși am ajuns în prag de alegeri! Profesorii numără zilele până la salariu, dar Guvernarea ne invită la cafea. Problemele profesorilor se discută la conferințe pedagogice, de cei de la Ministerul Educației, care adesea vin și le este lene să facă măcar niște notițe. Profesorii educă viitorul țării, dar ei au mărit salariile miniștrilor. Aici s-a văzut adevărata lor față. De ce președintele nu ne-a invitat la Forum anul trecut? Deoarece ei au ajuns jos în sondaje și acum speră să ne manipuleze din nou.
Dragă Guvernare, să-mi arătați un singur cadru didactic care doarme la lecții așa cum dormiți voi. Nu cred că Guvernarea nu înțelege că azi respectul se acordă în funcție de salariu. Ai bani ești respectat, nu ai bani, nu te bagă nimeni în seamă. Niciodată părinții nu-și vor permite să umilească un avocat, un procuror, un judecător, deoarece ei știu că ei au bani mulți și se vor apăra. Dar profesorii la noi caută haine la reducere.
Dacă profesorii la noi în țară, ar fi oameni de succes, copii ar înțelege mai ușor de ce e folositor să înveți și facultățile de pedagogie ar fi pline cu studenți.
Profesorii din țară, cu doar 4 mii de lei, sunt obligați la ora actuală, să cumpere toate lucrurile necesare pentru clasă timp de un an și apoi să prezinte bonurile. Parlamentarii, miniștrii tot prezintă bonurile la popor pentru indemnizațiile pe care le primesc? Cum un profesor cu doar 4 mii de lei (o singură tranșă) poate să procure și un computer pentru clasă, să achite și internetul timp de un an, să cumpere literatură artistică, produse de birotică, produse de papetărie etc. Cum? Ce urmează e și mai înjositor.
Fiecare profesor conform modificărilor făcute de Guvernare sunt OBLIGAȚI să prezinte, până la 31 decembrie, directorului de instituție, documente confirmative privind utilizarea acestor bani. Profesorii nu sunt alcoolici sau hoți. Câtă înjosire! De asemenea, dacă nu reușiți să cheltuiți cei 4 mii de lei până la 31 decembrie, sunteți obligați să depuneți o declarație în acest sens. Dragă Guvernare PAS, vă temeți ca profesorii să nu fure mai mult decât voi? Profesorii mei, ținând cont de mesajele vostre primite în privat de la voi, eu vă sfătuiesc să faceți copii la bonurile de plată. Deoarece mă tem că dacă nu veți fi loiali Guvernării, ei ar putea să vă trimită inspecția financiară ca să vă reducă la tăcere, scrie Vasili Tataru, membru la Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei
Fiți puternici și demni, profesorii mei!