Fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, este de părerea că ”scopul real al PAS este capturarea justiției pentru a lupta cu oponenții politici și pentru a-și proteja schemele și corupții din partid.”
Și așa-zisele audieri publice organizate de Olesea Stamate pe subiectul evaluării pozitive și numirii în funcția de membru al Consiliului Superior al Magistaturii a unei persoane învinuite de corupție confirmă, PAS a eșuat cu reforma justiției prin așa-zisul exercițiu de prevetting, declară Fadei Nagacevschi.
Tot mai multe date publice confirmă, scopul real al PAS este capturarea justiției pentru a lupta cu oponenții politici și pentru a-și proteja schemele și corupții din partid.
- Consolidarea capacităților instituțiilor de drept,
- Consolidarea independenței justiției și excluderea ingerinței politicului din activitatea organelor de drept și a sistemului judecătoresc,
- Evaluarea internă calitativă a judecătorilor și procurorilor pentru a exclude persoanele toxice din sistem, fără ingerință politică și interese obscure,
- Dezvoltarea prin educație a intoleranței față de corupție,
Sunt elemente-cheie care pot genera rezultate palpabile în lupta cu corupția.
Asta este recunoscut pe plan intern și pe plan extern ca fiind o formulă valabilă și eficientă de reformă.
Au tot avertizat specialiștii guvernarea PAS că reforma justiției prin așa-zisul prevetting/vetting nu doar că va eșua, dar va avea consecințe extreme asupra funcționalității sistemului judecătoresc.
Au fost avertizați și de către parteneri.
Nu au vrut să audă. Ce au obținut? Jocuri de culise, interese politice înguste, discreditare, blocaje, într-un cuvânt-eșec.
Prevettingul/vettingul s-a constatat a fi generator de abuzuri, duble standarde și interese obscure, fapt confirmat oficial.
Prevettingul/vettingul s-a confirmat a fi un factor ce afectează eforturile de luptă cu corupția.
Trebuie să-și asume eșecul politicul?
Cu certitudine.
Cum?
- Prin a înlătura persoanele responsabile de politicile pe domeniul justiției;
- prin a opri acel element eșuat al reformei, vetting/prevetting;
- prin a reveni la reforma justiției recunoscută pe intern și extern, mai spune Fadei Nagacevschi.