Profesorii ar putea ieși în stradă pentru a cere majorări de salarii. Cer creșteri salariale de 20% și se pregătesc de negocieri

Pedagogii din Republica Moldova solicită majorarea salariului mediu al cadrelor didactice cu circa 20%, până la nivelul celui mediu pe economie – de circa 11 500 lei.

În caz contrar, sunt luate în calcul acțiuni de protest și chiar grevă. Declarația a fost făcută de către Ghenadie Donos, președinte al Federației Sindicale a Educației și Științei, care a precizat că se mizează, totuși, pe faptul că în cadrul discuțiilor cu Ministerul Educației se va ajunge la un rezultat favorabil pentru pedagogi, transmite Newsmaker.md.

„Dacă nu vor exista „răspunsuri clare” din partea autorităților, nu vom vedea nicio mișcare până la Ziua profesorului [5 octombrie], aceasta s-ar putea transforma nu în zi de sărbătoare, dar de revoltă, a spus Ghenadie Donos la Europa Liberă în podcastul „În esență…”, de la Europa Liberă.

Contactat de NM pentru precizări, Donos a subliniat că nu este vorba despre o decizie fermă privind organizarea protestelor, însă această acțiune, la fel ca greva, este luată în calcul. O hotărâre certă va fi luată după discuțiile cu conducerea Ministerului Educației, planificate pentru 7 septembrie. Principala solicitare este majorarea cu 20% a salariilor pedagogilor, până la nivelul celui mediu pe economie (11 486 lei, conform Biroului Național de Statistică).

„Vom consulta opinia oamenilor, nu putem anunța o decizie până atunci. În prezent purtăm negocieri cu Ministerul, iar pe 7 septembrie avem discuții cu ministrul. Pe urmă vom decide. E una dintre posibilități pentru a pune întrebarea mai explicit”, a precizat Donos.

În prezent salariul mediu al unui învățător este de 8 400 lei. Dacă solicitarea sindicatelor din educație va fi aprobată de Guvern, leafa medie a unui învățător va ajunge la 10 500 lei.
„Înțelegem că este o greutate și un cost, dar eu cred că pedagogii merită. În caz că nu vom avea claritate până la Ziua Pedagogului, am putea avea acțiuni de protest. Însă intenția noastră este să ajungem la o înțelegere prin negocieri. Ne gândim și la grevă, dacă colegii vor considera necesar, dar sperăm să găsim soluții la masa de negocieri. Primii pași sunt făcuți: sporul de performanță a fost revizuit, formarea profesională se face din contul statului, sunt beneficii oferite de stat”, a mai menționat liderul sindical.

Potrivit datelor oficiale, în prezent în școlile din Moldova mai sunt necesari circa 2000 de pedagogi. Potrivit liderului Federației Sindicale a Educației și Științei, neoficial, lucrurile sunt cu mult mai grave, cifrele ajungând la aproximativ 4000-5000 de angajați.