ULTIMA ORĂ: NATO acceptă cererea lui Zelenski

NATO şi Ucraina vor discuta săptămâna viitoare despre securitatea pe Marea Neagră, în special despre funcţionarea unui coridor pentru exporturile de cereale ucrainene, la cererea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Purtătoarea de cuvânt a NATO, Oanu Lungescu, a declarat că recent înfiinţatul Consiliu NATO-Ucraina va discuta situaţia creată în urma retragerii Rusiei din acordul încheiat acum un an, care asigura un coridor de securitate pentru navele ucrainene cu cereale. Întâlnirea, a precizat Lungescu, va avea loc săptămâna viitoare la nivel de ambasadori, transmite Reuters.

Zelenski a anunţat sâmbătă seara că a solicitat convocarea Consiliului NATO-Ucraina într-o convorbire telefonică avută cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Cei doi au discutat despre retragerea Rusiei din acord şi despre “încercările continue ale Moscovei de a transforma alimentele în arme, afectând milioane de persoane vulnerabile din întreaga lume”, a precizat Oana Lungescu, potrivit News.ro.

Zelenski, în discursul său video nocturn, a subliniat că acest coonsiliu NATO-Ucraina, înfiinţat luna aceasta la summitul NATO de la Vilnius, a adus cooperarea cu NATO “la un nivel nou, mai avansat, iar acest mecanism poate avea un impact. I-am propus lui Jens ca acest Consiliu să fie convocat fără întârziere pentru consultări relevante în caz de criză. Reuniunea va avea loc în zilele următoare. Putem depăşi criza de securitate din Marea Neagră”, a transmis Zelenski.

Prima reuniune a Consiliului NATO-Ucraina a avut loc chiar la summitul de la Vilnius şi la ea au participat şefii de stat.

Rusia a declarat că s-a retras din acordul pentru transportul cerealelor pe motiv că ţările occidentale au ignorat cererile sale de a-i fi asigurate exporturile de alimente şi îngrăşăminte. În plus, Moscova a declarat că navele care se îndreaptă spre porturile ucrainene din Marea Neagră ar putea fi considerate ţinte militare.

ONU a declarat vineri că o creştere a preţurilor la cereale constatată după ce Rusia a părăsit acordul riscă să ameninţe cu foametea şi agravează situaţia a milioane de oameni.