PDCM: Administrația publică trebuie să dețină un grad relevant de autonomie

Primarii, consilierii locali și angajații din autoritățile publice locale sunt primii la care se adresează după ajutor și rezolvarea problemelor cetățenii țării.

De modul cum acționează funcționarii din APL depinde calitatea serviciilor acordate cetățenilor și, implicit, încrederea lor față de instituțiile publice și stat, în general.

Dar pentru ca APL să funcționeze eficient, este necesar ca acest nivel al administrației publice să dețină un grad relevant de autonomie, iar volumul competențelor atribuite conform legislației să corespundă volumului resurselor pe care aceste autorități îl au la dispoziție. Nu vor putea achita Primarii salarii și facturi, dacă guvernul nu le alocă resurse.

Despre problemele grave cu care se confruntă APL relatează vicepreșrdinții Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei – Alexandru Botnari, vicepreședinte responsabil de domeniul Administrare Publică, Primar al mun. Hîncești și Ion Cojocari, vicepreședinte responsabil de domeniul Dezvoltare Regională și Cooperare Transfrontalieră, Președinte al raionului Glodeni.