Momentul atacului armat pe aeroportul din Chișinău, surprins în imagini

Un polițist de frontieră și un inspector de securitate au fost uciși, vineri, într-un atac armat pe Aeroportul Internațional din Chișinău.

Atacatorul, un cetățean din Tadjikistan, a folosit arma polițistului de frontieră. A fost și el rănit, iar acum se află în spital, sub supraveghere.

Procurorii din Republica Moldova anchetează un posibil atac terorist.

Atenție, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional!

 

Într-un videoclip postat pe rețelele sociale se aud cinci focuri de armă. Potrivit autorităților de la Chișîinău, autorul atacului este un bărbat de 43 de ani, din Tadjikistan, pasagerul unei curse din Istanbul.

Ion Munteanu, procurorul general interimar al Republicii Moldova: „Persoana respectivă a devenit nervoasă când polițistul de frontieră a încercat să concretizeze motivul aflării persoanei respective pe teritoriul Republicii Moldova”.

Individul a reușit să ia arma polițistului de frontieră și a început să tragă. Polițistul și un angajat al securității aeroportuare au fost împușcați mortal. Atacatorul a rănit grav și un pasager, după care s-a baricadat într-o începere. Toți pasagerii și angajații aeroportului au fost evacuați imediat.

Bărbat: „Au fost trei sau cinci împușcături. Toți s-au panicat”.

Bărbat: „S-au auzit împușcături”.

Atacatorul a fost reținut în cele din urmă și, pentru că era și el rănit, a fost internat într-un spital din Chișinău, sub supraveghere.

Într-un mesaj postat pe Facebook, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că instituțiile statului sunt în alertă, iar organe de forță sunt mobilizate pe tot teritoriul statului.

Procurorii iau în calcul inclusiv un atac terorist și incearcă să afle dacă individul avea complici.

Ion Munteanu, procurorul general interimat al Republicii Moldova: „Urmează a fi verificat și examinat sub aspect de comitere a atacului terorist. La fel este verificată și versiunea de implicare a altor persoane. La etapa actuală nu avem confirmarea că ar fi afiliat vreunei structuri militare sau paramilitare”.