Ion Chicu consideră că Moldova are oameni și asta este valoarea cea mai mare, oamenii care sunt încrezători și speră că totuși există scenarii mai pozitive pentru soarta ei de mâine.
Unitate mai puțină. Dar, de unde, dacă s-au străduit să ne tot împartă în “ai voștri” și “ai noștri”, în “oameni buni” și “oameni răi”, în “albaștri, verzi și galbeni”, în “cu noi” și “против нас”.
În vizitele pe care le avem prin țară cunosc oameni muncitori, onești, cu opinie obiectivă despre situația social-politică și bine informați. Pot să se spună non-stop la Tv despre faptul că “moldovenii trăiesc mai bine”, dar ei știu că nu e așa, iar să-i minți astăzi este mult mai greu.
Te pot aplauda oficialii prin sălile din occident, iar fanii să spună “a noastră Președintă”, dar ce folos, dacă atunci când mergi printre oameni (la piața din Bălți) dezamăgirea lor îi fac să te alunge, aruncând în tine cu legume.
Să fii iubit acolo, dar urât acasă. Oare ce o fi mai important?!
Muncesc și oftează, apoi spun că nu mai cred în politicieni și promisiunile lor.
Au dreptate, dar nu-i totul pierdut. Voință să avem și minte.
Sunt onorat să știu că acești oameni gospodari ne dau o șansă, susținând echipa PDCM și alăturându-se nouă într-o misiune deloc ușoară, cea de consolidare a societății, în vederea dezvoltării țării noastre.
Vom continua să adunăm alături semeni curajoși, gospodari de la sud, nord și centru, fără ca să-i trecem prin tradiționalele “filtre de partid”, cum au făcut și fac cei de la Guvernare. Integritatea, profesionalismul, implicarea și munca, dragostea pentru Moldova – astea sunt criteriile noastre, mai declară Ion Chicu, președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM)..
Împreună Pentru Țară!