Ilan Șor: Mandatul de deputat mi-a fost încredințat de popor și doar poporul este în drept să decidă asupra retragerii acestuia

„Mandatul de deputat mi-a fost încredințat de popor și doar poporul este în drept să decidă asupra retragerii acestuia”. Este reacția președintelui Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, la decizia deputaților PAS de a elabora un proiect de hotărâre prin care vor să declare vacant mandatul de deputat al acestuia.

Mai mult, Ilan Șor susține că retragerea mandatului său de deputat contravine legislației, Constituției Republicii Moldova, dar și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), atât timp cât nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, ca urmare a condamnării sale, transmite Partidulsor.MD.

„Au mai găsit o modalitate de a „ferici” poporul Republicii Moldova. Vor să-mi retragă mandatul de deputat. În primul rând, asta contravine legislației și Constituției, deoarece el mi-a fost încredințat de popor și doar poporul – oamenii care au votat pentru mine, pot să decidă asupra încetării acestei calități. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 4 din Protocolul 7 al Convenției pentru Drepturile Omului, dar și hotărârii nr. 2 a Curții Constituționale, din 20 ianuarie 2015, încetarea de drept a mandatului de deputat survine doar în cazul emiterii unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, iar noi știm că, în dosarul în care sunt judecat la comanda regimului, încă nu au fost epuizate toate căile de atac interne. Oricum, asta nu e nici prima și mă tem că nici ultima decizie ilegală a impostorilor de la guvernare”, subliniază Ilan Șor, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

În același timp, Ilan Șor susține că decizia guvernării de a-l lipsi de mandatul de deputat este o reacție isterică la Acțiunea de rezistență națională, care va avea loc în 7 mai.

„De fapt, decizia celor din PAS de a mă lipsi de mandatul de deputat este o reacție isterică la Acțiunea de rezistență națională, pe care am anunțat-o pentru 7 mai. Frica de revolta populară, pentru care există suficiente premise, i-a determinat să caute cu ce să mă mai atace. În disperare, muntele a născut un șoarece. Tremurați, căci sfârșitul vostru este aproape. În 7 mai, veți afla ce crede poporul despre voi”, a mai menționat Ilan Șor.

Ilan Șor mai precizează că activitatea PAS și a Maiei Sandu se reduce doar la distrugerea Partidului „ȘOR”.

„Dacă analizăm tot ce și cum au făcut Maia Sandu și cei din PAS, de când au fost aburcați în jilțurile de conducători, vom observa că toată „activitatea” lor se rezumă la distrugerea Partidului „ȘOR”. Toate instituțiile statului, chemate să slujească poporul, sunt acaparate de lingăii dictatorului și se ocupă doar de distrugerea a tot ceea ce am făcut – au interzis pâinea socială, au distrus operatorul național de zboruri, vor să distrugă aeroportul, închid televiziuni, majorează tarifele și prețurile, încalcă drepturile fundamentale ale omului. Vreau să le transmit că asta nu mă va opri. Așa cum am reușit să ajut oamenii până acum, fără a mă afla fizic în Parlamentul acaparat de gruparea PAS, așa voi izbândi și de acum încolo”, a dat asigurări liderul Partidului „ȘOR”.

În data de 13 aprilie, Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat definitiv pe Ilan Șor la 15 ani de detenție, în dosarul „Frauda bancară”. Avocații lui Ilan Șor au declarat că judecătorii au emis hotărârea sub o presiune imensă din partea actualei guvernări și au anunțat că o vor ataca cu recurs la Curtea Supremă de Justiție, dar și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Apărătorii acestuia sunt convinși că Ilan Șor va câștiga la CEDO.