Ilan Șor: Deschid o sticlă de șampanie în cinstea ei

Președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a luat în derâdere decizia de ieri a Parlamentului European, care a aprobat o rezoluție în care îl vizează personal. Liderul opoziției a menționat că această acțiune politică a parlamentarilor europeni este o reacție la protestele pe care le-a organizat la Chișinău, împotriva creșterii tarifelor pentru întreținere.

„Deschid această sticlă de șampanie în cinstea rezoluției pe care a adoptat-o ieri ditamai Parlamentul European și mă vizează pe mine. Ditamai Parlamentul European nu a aprobat decizia de a le compensa cetățenilor Republicii Moldova serviciile de întreținere, la tarife sălbatice, apropo, din cauza lor. Or, Europa a forțat-o pe Maia să se certe cu Moscova și tocmai de aceea cetățenii sunt nevoiți să plătească sume colosale pentru serviciile de întreținere. Cu alte cuvinte, suntem nevoiți să plătim pentru mofturile Europei cu banii din buzunarul populației. În loc să compenseze aceste cheltuieli, desigur că le este mai ușor să aprobe o decizie în privința mea”, a explicat Ilan Șor.

El a sugerat că era mult mai onorabil pentru deputații europeni să ofere un ajutor financiar pentru țara noastră, în aceste vremuri grele. „Nu, dragi prieteni, Parlamentul European nu a decis ieri să aloce măcar 300-400 de milioane de euro pentru reparația drumurilor în Moldova, pe care se blochează ambulanțele cu copii bolnavi. Ei au aprobat rezoluție împotriva mea. De ce au procedat așa? Pentru că i-am apărat pe cetățenii Republicii Moldova. I-am chemat la proteste și i-am îndemnat să ceară de la această guvernare amărâtă să le plătească facturile la tarife nebune, pe care le-a adus această guvernare”, a menționat Ilan Șor.

Politicianul a atras atenția asupra faptului că, atât guvernanții de la Chișinău, cât și europenii, încearcă să prezinte manifestațiile populare drept atac rus. „În stradă au ieșit oamenii în vârstă, oameni de vârstă medie, dar au fost și tineri. Desigur că e ușor să spui că asta a fost un atac rus. Voi ați văzut acolo ostași, ați oameni înarmați? Au fost simpli cetățeni ai Republicii Moldova, însă lor le convine mai mult să prezinte în acest mod lucrurile. Da, este mult mai simplu să fii astăzi de partea Occidentului și să-l slujești. În acest mod, îți asiguri protecție. Eu nu slujesc Occidentul, eu sunt un politician național și am un singur stăpân – poporul Republicii Moldova. Tocmai de aceea, toți sunt astăzi împotriva mea. Nu e grav, eu voi merge până la capăt și voi construi o Moldovă bogată și fericită, orice ar fi”, a subliniat Ilan Șor.