Primarul capitalei Ion Ceban a anunțat că Guvernul a refuzat să participe, împreună cu autoritățile capitalei, la organizarea comună a sărbătorilor de iarnă. Potrivit lui Ion Ceban, Guvernul nu a răspuns la propunerea primăriei Chișinău, dar a inițiat instalarea unui propriu Târg de Crăciun în preajma Palatului Național.
Potrivit edilului, ”după ce am început pregătirile pentru amenajarea Târgului de Crăciun în PMAN, peste două zile, ei au început amenajarea căsuțelor în spatele Palatului Național.
Am spus în fiecare an că nu este nevoie să fie doi brazi, două târguri de Crăciun în capitală, ci am fi putut să ne unim eforturile.
Dar oamenii care sunt în Guvern sunt mândri și să fie sănătoși.
Mă bucur că de partea noastră sunt oamenii, partenerii și cei care ne susțin să realizăm cele mai frumoase sărbători, mai spune Ceban.